Nu ești invizibil pentru că ești slab. Ești invizibil pentru că ești neclar.

Am pus unui asistent AI o întrebare pe care o pun oamenii în fiecare seară. „Recomandă-mi un psihoterapeut pentru anxietate în Cluj.” A răspuns cu patru nume. Pe al cincilea, un cabinet bun, cu lista de așteptare plină, nu l-a găsit. Nu pentru că nu există. Pentru că site-ul lui nu spune nicăieri, în cuvinte simple, cu cine lucrează și în ce oraș.

Ideea știută: oamenii vin din recomandări, nu de pe internet. Clientul mulțumit aduce clientul următor. Site-ul e o carte de vizită, nu o sursă. Adevărat douăzeci de ani.

Ipoteza mea: recomandarea există în continuare, doar că a doua jumătate a ei se face acum pe un ecran. Prietena îți spune numele. Tu îl cauți. Și tot mai des nu îl cauți pe Google, ci întrebi un asistent. Dacă asistentul nu te înțelege, recomandarea moare la jumătatea drumului, și tu nu afli niciodată. Daniel Priestley vorbește de șapte ore de conținut și unsprezece atingeri înainte ca omul să cumpere. Pentru un psiholog cifra e alta, dar mecanismul e același: omul te verifică înainte să scrie.

Un asistent AI nu are nevoie de cuvinte-cheie. Are nevoie de claritate. Prima propoziție a site-ului: cu cine lucrezi. A doua: unde, cu oraș și online. A treia: cum începe. Același nume peste tot, același oraș peste tot. Atât. Sună prea simplu ca să fie o problemă, și exact de aceea e o problemă la nouă cabinete din zece. În România, 5,2% dintre firme foloseau AI în 2025, cea mai mică pondere din UE (Eurostat). Nu ești în urmă. Ești la start, cu toată lumea.

Un singur lucru de făcut mâine: deschide un asistent AI și întreabă-l ce ar întreba un client despre tine. Citește răspunsul ca și cum nu ai fi tu. Ce lipsește acolo lipsește și de pe site. Repetă peste treizeci de zile.