Toată industria pune AI-ul în ședință. Eu îl țin la ușă.

Am numărat. Din douăsprezece unelte de AI recomandate anul ăsta terapeuților, nouă înregistrează ședința. Transcriu, rezumă, scriu notele, fac planul de tratament. Promit cinci ore pe săptămână (Talkspace, 2026). Pentru ce se întâmplă înainte de ședință și după ea, aproape nimic.

Ideea știută: AI-ul e util acolo unde e multă muncă de scris, deci în notele de ședință. Logic. Acolo se duc orele.

Ipoteza mea e pe dos. Acolo e singurul loc în care nu are ce căuta. Nu pentru că ar scrie prost. Pentru că ce se spune în camera aia e cea mai sensibilă informație pe care o deține un om despre altul: sănătate, familie, lucruri spuse o singură dată în viață. În limbajul legii, date din categorii speciale, GDPR art. 9. În limbajul meu, încredere. Nu o pui pe un server ca să câștigi douăzeci de minute.

Iar orele nu se pierd în ședință. Se pierd în jurul ei. Confirmări, reprogramări, același email despre prima întâlnire scris de la zero, factura, postarea amânată, site-ul neatins din 2023. Acolo nu există niciun nume de client. Acolo AI-ul poate lucra liniștit, și nimeni nu l-a trimis acolo pentru că nu e spectaculos.

Regula casei, pe o foaie, lângă birou. Verde: materiale publice, texte proprii, idei de postări. Galben: organizare fără date identificabile, program, șabloane, întrebări frecvente. Roșu: orice dată de caz sau de sănătate. Nu intră în niciun instrument. Niciodată. Din 2022 construiesc zilnic cu AI și regula asta a venit înaintea oricărei unelte. E motivul pentru care mai am voie să vorbesc cu voi despre restul.

Un singur lucru de făcut mâine: scrie cele trei culori pe o foaie și semneaz-o. Apoi uită-te la ce ai deja în telefon. Trimiterea de pe WhatsApp cu numele unei familii e roșie. Nu era vina ta. De mâine e.